Cum arată o zi în care partenerul de viață îți este și coleg de birou, și coechipier în decizii strategice? Pentru Margit Gogolak, CEO al Multinvest Group, granița dintre familie și afacere nu este o linie de despărțire, ci un spațiu comun construit pe încredere, respect și viziune împărtășită. Margit Gogolak activează într-un domeniu plin de provocări și un ritm alert: construcțiile. De la birou până pe șantier, ea coordonează echipe, urmărește execuția lucrărilor și ia decizii strategice alături de soțul ei.
Pentru Margit, prezența pe teren nu este o excepție, ci o parte firească a meseriei. Află din acest episod al podcastului Business de Familie despre cum se construiește încrederea pe șantier și acasă, cum se împart deciziile între viața de familie și cea de business și care sunt provocările unui leadership la dublu.